Cum sa scapi de Black Screen of Death in Windows 10

Cum sa scapi de Black Screen of Death in Windows 10

Cu siguranta ati auzit de Blue Screen of Death (BSOD), o eroare comuna cand apare o defectiune a sistemul, dar B nu vine mereu de la Blue. Un ecran negru, Black Screen of Death, poate fi mai dificil de remediat, avand in vedere ca nu se afiseaza nici un mesaj de eroare. Este doar un ecran negru, de regula cu pointerul mouse-ului, dar fara alte caracteristici Windows. 

De ce apare Black Screen of Death?

Diverse probleme pot provoca ecranul negru. In acest ghid, va vom oferi solutii pentru cele mai frecvente cauze: Instalarea incompleta a Windows 10 Windows Update Erori software si ale driverelor Probleme ale displayului Supraincalzirea Probleme de alimentare   Toate cele de mai sus pot duce la un ecran negru in Windows. Din fericire, aproape toate cazurile Black Screen of Death pot fi rezolvate.  

Instalarea Windows 10: Atentie la ecranul negru!

Fie ca instalati Windows 10, fie ca faceti o actualizare de la o versiune anterioara, pot aparea erori. Printre ele se afla Black Screen of Death, care poate aparea in urmatoarele situatii: Instalarea/configurarea este inca in curs - In acest caz, verificati daca LED-ul hard disk-ului clipeste. Configurarea este probabil inca in curs de executie, dar lenta, ceea ce s-ar putea datora vechimii laptopului. Windows 10 ar trebui sa se instaleze in cateva ore in majoritatea cazurilor. Instalarea/configurarea s-a blocat - Daca acest lucru s-a intamplat si nu exista activitate a HDD-ului, opriti laptopul tinand apasat butonul de pornire timp de cinci secunde. Deconectati orice periferice non-vitale, apoi porniti din nou. Configurarea ar trebui sa reporneasca in acest moment. Un driver nu mai functioneaza corespunzator– In acest caz reporniti laptopul in Safe Mode  

Update Windows 10 – situatii Black Screen of Death

Pe sistemele cu Windows 10, un ecran negru poate fi cauzat de o actualizare Windows neterminata. Ceea ce se intampla de obicei este ca sistemul se reporneste ca parte a procesului de actualizare si se afiseaza un ecran de conectare. Cu toate acestea, dupa introducerea parolei, Windows 10 se blocheaza cu un ecran negru dupa autentificare. Mouse-ul functioneaza; s-ar putea sa vedeti cateva pictograme pe desktop; nu exista bara de activitati. Pe scurt, Windows 10 este blocat cu un ecran negru. Pentru a rezolva aceasta problema, pur si simplu tineti apasat butonul de pornire pentru a opri laptopul. Acest lucru ar trebui sa conduca la pornirea corecta a sistemului.  

Eroarea software cauzeaza ecranul negru

Acest lucru apare cel mai frecvent atunci cand aveti de-a face cu un program care preia intregul ecran. Vinovatii sunt jocurile pe calculator sau playerele media care ruleaza in modul fullscreen. Diagnosticul trebuie sa fie usor de reprodus. Pur si simplu lansati programul pentru un joc sau player media, si vizualizati in modul ecran complet. Rezolvarea problemei poate fi insa dificila; daca eroarea se afla in software, este posibil sa nu existe soluții. Puteti incerca sa îl remediati ruland programul la o rezolutie diferita. De asemenea, incercati sa rulati software-ul ca administrator si, daca problemele continua si programul este destul de vechi, incercati sa activati modul de compatibilitate Windows.  

Erori ale ecranului sau conexiuni defectuoase – in cazul unui calculator

Erorile video sunt o alta cauza foarte frecventa a Black Screen of Death. Verificati conexiunea video inainte sa va ingrijorati prea mult. Asigurati-va ca ambele capete ale cablului DVI, HDMI sau DisplayPort sunt bine conectate si ca nu este deteriorat cablul. Tocmai ati luat un monitor nou? Daca da, verificati daca rezolutia poate fi suportata de conexiuni. Unele versiuni de DVI si HDMI nu pot suporta rezolutii de peste 1080p. Daca aceste solutii rapide nu functioneaza, va puteti confrunta cu probleme ale adaptorului video. Daca aveti o placa video detasabila, incercati sa o scoateti si sa va conectati la video onboard (daca exista).

Functioneaza monitorul? Daca da, inseamna ca problema este cauzata de placa video. Incercati sa actualizati driverul la cea mai recenta versiune, sau daca ati facut acest lucru recent, incercati sa instalati o versiune anterioara. De asemenea verificati defectele vizibile ale placii, precum ventilatoare sparte sau circuite deteriorate. Daca monitorul nu functioneza pe placa video integrata, inseamna ca acesta are o problema. Incercati sa il conectati la un alt calculator. Daca functioneaza inseamna ca exista o problema hardware care poate fi cauzata de placa de baza, alimentare sau hard-disk.  

Repara Black Screen of Death in Safe Mode

Problemele legate de hardware si drivere care au ca rezultat un ecran negru pot fi reparate prin Safe Mode. Reporniti laptopul si tineti apasat F8 sau Shift si F8. Acest lucru ar trebui sa porneasca laptopul in Safe Mode. Daca nu reusiti sa accesati Safe Mode din taste, opriti din nou laptopul in timp ce apare ecranul Windows, in mod repetat. La a treia repornire sistemul va boota automat in Safe Mode. Ruland in Safe Mode faceti click pe butonul Optiuni avansate (Advanced options), apoi Depanare> Optiuni avansate> Setari pornire> Reporniti (Troubleshoot > Advanced options > Startup Settings > Restart). In ecranul urmator, selectati optiunea 4, Activati Safe Mode, apoi asteptati pornirea Windows.

După ce ati repornit laptopul, apasati Windows + X pentru a deschide meniul Quick Link, apoi selectati Device Manager. Aici, extindeti Display adapters, apoi faceti click dreapta pe dispozitiv si selectati Dezactivare. Reporniti computerul pentru a reincepe instalarea Windows 10. Daca aveti succes, rulati un Windows Update pentru a descarca cele mai recente drivere.   Black Screen of Death este de obicei cauzat de un glitch software (sau Windows Update), dar poate fi de obicei reprodus si reparat. Ecranele negre care apar aparent la intamplare sunt de obicei rezultatul unei probleme hardware mai grave. Acest lucru va necesita repararea sau inlocuirea componentelor. Oricare ar fi cazul, exista aproape intotdeauna o solutie.