Windows 11 va fi disponibil etapizat din octombrie 2021

Windows 11 va fi disponibil etapizat din octombrie 2021

Microsoft anunta ca Windows 11 va deveni disponibil din 5 octombrie 2021. Incepand cu aceasta data, computerele eligibile care utilizeaza Windows 10 vor putea face upgrade gratuit la Windows 11, iar dispozitivele care au deja Windows 11 preinstalat vor fi puse in vanzare.

 

Cele mai importante 11 noutati aduse de Windows 11:

 

Windows 11 aduce o gama de sunete noua si un design nou, modern, minimalist si atractiv.

Butonul de Start pune accentul pe utilizator si continut si utilizeaza puterea cloud-ului si a Microsoft 365 pentru a facilita accesarea fisierelor recente, indiferent de dispozitivul de pe care au fost vizualizate.

Snap Layouts, Snap Groups si Desktops vin in sprijinul utilizatorilor cu optiuni de multitasking si de optimizare a spatiului de pe ecran.

Chatul din Microsoft Teams integrat in taskbar le ofera utilizatorilor o modalitate mai rapida de a se conecta cu prietenii sau colegii.

Widget-urile, reprezentand un nou feed personalizat alimentat de inteligenta artificiala, ofera o modalitate mai rapida de acces la informatiile de interes, iar prin intermediul functiilor globale de performanta, viteza si productivitate de la nivelul Microsoft Edge, utilizatorii pot realiza mai multe actiuni pe web.

 

Windows 11 este cea mai buna versiune de Windows pentru gaming si valorifica intregul potential al hardware-ului sistemului, cu tehnologii precum DirectX12 Ultimate, DirectStorage si AutoHDR. Cu Xbox Game Pass (abonament - se vinde separat) pentru PC sau Ultimate, utilizatorii vor avea acces la peste 100 de jocuri pe computere cu Windows 11, la un tarif lunar redus.

Utilizatorii de Windows 11 vor avea acces la un nou Microsoft Store, cu un design regandit in totalitate, care faciliteaza cautarea si descoperirea aplicatiilor, jocurilor, emisiunilor si filmelor preferate intr-un singur loc. Microsoft isi propune sa continue cu integrarea aplicatiilor de Android in noul Windows si in Microsoft Store, prin intermediul colaborarii cu Amazon si Intel, iar cei inscrisi in programul de testare Windows Insider vor avea la dispozitie o varianta de preview in urmatoarele cateva luni.

Windows 11 este cea mai incluziva versiune de Windows, imbunatatirile in materie de accesibilitate fiind create pentru si de catre persoane cu dizabilitati.

Windows 11 aduce noi oportunitati pentru dezvoltatorii software si creatorii de continut. Microsoft le permite mai multor dezvoltatori si furnizori de software independenti (ISV) sa isi aduca aplicatiile in Microsoft Store, sprijinind astfel dezvoltarea de aplicatii native si web cu noi instrumente pentru dezvoltatori si facilitand actualizarea design-urilor de aplicatii si a experientelor oferite de acestea.

Windows 11 este gandit astfel incat sa asigure viteza, eficienta si optimizeaza functiile tactile, PEN-ul si intrarile vocale.

Windows 11 este sistemul de operare potrivit pentru munca in mod hibrid, oferind noi experiente personalizate in functie de utilizator, cu un design sigur si usor de implementat si gestionat de catre departamentele IT. Companiile au posibilitatea de a testa Windows 11, in varianta de preview, in Azure Virtual Desktop sau pot astepta pana cand acesta va deveni disponibil la nivel general in noua versiune a Windows 365.

 

De cand a fost lansata prima versiune Insider Preview Build in luna iunie, implicarea si feedback-ul membrilor acestei comunitati au fost la un nivel fara precedent. In plus, echipa a impartasit cu bucurie mai multe povesti din culise despre dezvoltarea Windows 11, intr-o serie de video-uri care au fost lansate in aceasta vara, denumita Inside Windows 11.

Actualizarea gratuita la Windows 11 va incepe pe data de 5 octombrie, iar procesul va fi unul etapizat si controlat, cu accent pe calitate. Avand in vedere experienta anterioara, de la lansarea Windows 10, Microsoft vrea sa se asigure ca le ofera utilizatorilor cea mai buna experienta posibila, iar acest lucru presupune ca noile dispozitive eligibile sa primeasca actualizarea mai intai.

Ulterior, actualizarea va fi implementata si pe dispozitivele de pe piata, pe baza modelelor de inteligenta artificiala care iau in considerare eligibilitatea echipamentelor hardware, valorile de fiabilitate, vechimea dispozitivelor respective si alti factori care influenteaza procesul de actualizare a sistemului de operare.

 

Compania se asteapta ca pana la jumatatea anului 2022 toate dispozitivele eligibile sa poata face upgrade gratuit la Windows 11, iar utilizatorii care detin un computer cu Windows 10 eligibil pentru actualizare, vor fi anuntati prin Windows Update atunci cand isi vor putea actualiza sistemul de operare. De asemenea, acestia pot verifica daca Windows 11 este disponibil pentru dispozitivele pe care le folosesc, accesand Setari>Actualizare Windows si selectand optiunea Verificare actualizari.

Microsoft a lucrat indeaproape cu partenerii sai din sfera producatorilor de echipamente originale (OEM) si din retail pentru a dezvolta (si oferi) computere de calitate, echipate cu Windows 10, care vor primi si actualizarea la Windows 11.

Totodata, Microsoft va relansa, in curand, aplicatia PC Health Check, astfel incat utilizatorii sa poata verifica daca PC-urile lor vor fi eligibile pentru upgrade si, pana atunci, ei pot accesa acest link pentru mai multe informatii despre cerintele de baza necesare upgrade-ului la Windows 11.

De asemenea, cei care se pregatesc pentru upgrade, dar nu utilizeaza, inca, OneDrive, ar trebui sa ia in calcul aceasta facilitate ca modalitate simpla de a pastra fisierele in siguranta si de a facilita actualizarea sistemului de operare sau tranzitia catre un dispozitiv nou.

Pentru organizatiile gestionate prin intermediul departamentelor IT, Microsoft a anuntat ieri noi capabilitati in Microsoft Endpoint Manager care sa ajute la evaluarea disponibilitatii pentru Windows 11 si sa sprijine modelul de lucru hibrid la scara larga. Mai multe detalii sunt disponibile pe blogul Microsoft Endpoint Manager Tech Community.

Utilizatorii care folosesc un computer pentru care nu vor face upgrade si care nici nu vor trece la un nou dispozitiv, vor utiliza, in continuare, Windows 10. Microsoft va oferi asistenta pentru Windows 10 pana pe 14 octombrie 2025 si a anuntat, recent, ca va lansa o noua actualizare pentru acest sistem de operare (Windows 10) mai tarziu in acest an.